Piata materialelor textile
Printre fibrele folosite cel mai adesea, in acest domeniu se numara bumbacul ecologic, inul, lana, canepa, matasea naturala, despre care am vorbit deja si mai nou bambusul, soia, porumbul, fibra celulozica. Fibra de bambus a intrat in universul textilelor pentru calitatile sale de superabsorbant, antitranspirant, antibacterian, antialergic. Materialul obtinut din aceasta fibra este o matase foarte moale. In plus, pentru cultivare, bambusul are nevoie de mult mai putina apa dacat bumbacul, creste rapid si este complet biodegradabil. Fibra de soia se obtine din ce ramane la fabricarea produsului alimentar tofu. Se lichefiaza reziduurile si se formeaza o fibra lunga, care apoi se trage in fir. Din ea se tese un material moale si flexibil ca matasea si 100% biodegradabil. Din pulpa lemnului de eucalipt se obtine o fibra naturala din care se tese un material numit Tencel, din fermentarea porumbului rezulta un polimer, folosit de asemenea in obtinerea de materiale textile. Industria textila si piata materialelor textile este in miscare si transformare, remarcabil este faptul ca hainele ecologice castiga teren si sunt tot mai apreciate.
|



